Împreună pentru mai multe cărţi în şcolile României

[Comunicat de presa Heat Advertising, Bucureşti - 23 Iunie 2004]

În 23 iunie 2004, a fost lansat oficial, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Biblioteca Centrală Universitară, programul "Cărţi pentru şcoli", iniţiativa SC Johnson WAX (SCJ), proiect derulat cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. La aniversarea a 10 ani în România, compania va dona 1.000 lei pentru 1 milion de produse Johnson vândute pe parcursul lunii iulie 2004. Fondurile astfel obţinute, 1 miliard de lei, vor fi folosite pentru cumpărarea a 15.000 de cărţi care vor fi donate bibliotecilor şcolare din toată ţara.

Cărţile cuprind titluri din bibliografia şcolară obligatorie, cărţi care vor fi donate unui număr de 100 de şcoli selecţionate în Braşov, Piteşti, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Arad, Craiova, Iaşi, Suceava, Bacău, Cluj, Constanţa, Brăila, Galaţi şi Bucureşti.

Proiectul, iniţiativă lăudabilă, face parte din campania generală a SC Johnson WAX de proiecte sociale, printre care putem aminti şi alte iniţiative ale companiei, precum sponsorizarea Grădinii Botanice din Bucureşti, plantarea a 80 de arbori pe cheiul Dâmboviţei, sprijinirea centrului de plasament "Aurora". Întreaga campanie se subordonează crezului şi misiunii SC Johnson WAX de a fi un bun "vecin" şi de a respecta cu stricteţe moştenirea socială trasată de fondatorii organizaţiei în sensul valorilor profund umane care stau la baza oricărui demers de succes: încredere, respect, binele aproapelui.

Heat Advertising a fost selectată pentru acest proiect care se îmbină cu valorile şi misiunea agenţiei de a dezvolta continuu programe care să respecte valorile SCJ, cât şi dorinţa continuă de a gândi proiecte inovatoare. Echipa Heat de field marketing a coordonat procesul şi procedura de selecţie a şcolilor din cele 15 oraşe de pe teritoriul României şi va asigura buna distribuţie a cărţilor către şcolile selecţionate, în faza a doua a programului (august/septembrie 2004).

Cornel Latiş, Director General Heat: "Invit toţi partenerii Heat Advertising să contribuie la succesul proiectului "Cărţi pentru şcoli", achiziţionând pe parcursul lunii iulie chiar şi numai unul dintre bine-cunoscutele produse SCJ participante la program, produse care fac parte din viaţa noastră cotidiană şi care contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii noastre de zi cu zi. Mai multe produse cumpărate în perioada desfăşurării acestei campanii înseamnă cărţile de pe băncile copiilor noştri."